Tragedie în televiziune. Căpitanul Stephen Biernacki, 50 de ani și James Lacey, de 48 de ani, din New Jersey și Joshua Porter, de 50 de ani, din Oregon, cunoscuți din emisiunea „Deadliest Catch”, de la Discovery, au murit în Pacific, după ce barca în care se aflau s-a răsturnat.
Cei trei filmau în cadrul emisiunii „Deadliest Catch: Dungeon Cove!, o emisiune în care sunt prezentate capturi impresionante ale unor animale marine, precum crabi, ton.
Gărzile de coastă americane spun că nava trecea barajul periculos Yaquina Bay atunci când tragedia a avut loc.
Victimele acestui accident fac parte din echipa emisiunii în care sunt surprinși pescarii, iar un narator prezintă detalii despre capturile acestora. În timpul show-ului, camera se mută de la o barcă la alta. Deadliest Catch înregistrează zi de zi viața membrilor echipajelor, iar de multe ori sunt descrise situații stresante, anunță romaniatv.net.
Apele în care s-a petrecut tragedia sunt descrise ca fiind „cimitirul violent al Pacificului”.
Cei trei membri ai emisiunii de la Discovery Channel au fost implicați marți noaptea în accidentul teribil. Potrivit unor rapoarte, doi dintre cei trei membri ai echipajului au fost recuperați în Mary B II, iar salvatorii i-au găsit inconștienți, ducându-i la spital, unde a fost pronunțat decesul. Cel de-al treilea membru a murit prins în barcă.
În luna mai a anului 2019, Black Painter, vedetă a aceluiași show, a fost găsit fără suflare în Oregon. Acesta avea numai 38 de an și murise cu câteva zile înainte să fie descoperit fără viață.